Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

PE CUVÂNT! (editorialul PRO- ediția 445-508): Dacă îngăduiți pluralism politic, atunci îngăduiți și bigamia, în România!

Daca Ingaduiti Pluralism Politic Atunci Ingaduiti Si Bigamia In Romania

Din păcate, trăim acele păguboase vremuri de pe urmă în care nimeni nu mai gândește cu creierul lui, ci copiază exemple din afară. Mai ales din mult prea păguboasa Uniune Europeană.  De pildă, eu știu așa: într-o relație, când unul dintre parteneri este prins cu milogul în traista altei partenere, este părăsit. Adică, nu stai să îți dai în cap, ci când într-o relație apare pluralism, dacă nu se despart partenerii de bună voie, ajung unul la popa și altul la procuratură! De aceea, în România, ca și în multe alte state, este interzisă bigamia, atunci când vine vorba de căsătorie. Deoarece din motivele arătate, bigamia, adică pluralismul matrimonial, este considerat ceva rău și, în consecință, interzis de lege. În ceea ce privește politica, bigamia nu mai este considerată de legiuitori atât de periculoasă încât să fie interzisă. Așa stând lucrurile, asistăm la vremurile acelea nefaste în care, deși pluralismul politic generează numai haos și scandaluri, toate de natură a periclita grav bunul mers al administrațiilor, locale, județene și chiar naționale, în România, fenomenul acesta este în continuare adulat orbește. Cel mai probabil UE și alte organisme care nu urmăresc altceva decât distrugerea unor țări precum România, observă ce monștrii produce pluralismul politic – a se vedea cel mai nou și mai bun exemplu: ceea ce se întâmplă acum în administrația locală din cel de al doilea municipiu al județului Vâlcea, respectiv Drăgășani – și îi mint pe oameni că dacă ar exista doar un partid, democrația nu mai este posibilă. Nimic mai fals, dragi votanți! A murit Iliescu, primul care v-a mințit astfel, hai să îi băgăm în tron la piept, și minciunile acestea odioase, să le ia cu el și să ne lase în pace să gândim singuri, că și noi avem creier, nu numai cei ca el! Democrația nu are treabă cu câte partide propun candidați la alegerile pentru o primărie, spre exemplu. Dimpotrivă, lucrurile ar merge bine dacă nu ar mai pierde timpul să se certe. Și indiferent cât de cumsecade ar fi oamenii, atâta timp cât partidele diferă, sunt efectiv obligați să se certe și se ceartă pe spinarea voastră, a celor care ați votat pe toată lumea la alegerile locale, trecute, astfel că nici cu drujba nu îi mai poți descrengăni acum, că nici măcar ei nu mai știu care sunt care, care votează cu cine… celebrul circ în Consiliul Local Drăgășani, cum a fost la fiecare… mandat!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top