Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

PE CUVÂNT! (editorialul PRO- ediția 444-507): În Franța, apa costă 80 euro pe an! Francezii ne taxează, în țara noastră, pentru apă cu de la 30 euro pe lună, în… sus!

Apa Gratuita In Franta Din Lacul Nostru Vidraru Pe Care Lau Secat 01

Într-o țară condusă de bolo(v)jani, nu o să spun că am ajuns să plătim pentru ceva ce este al nostru și care vine de la Dumnezeu și că lui Dumnezeu nu îi trebuie banii noștri, pentru că am văzut că nu mai există respect nici pentru Divinitate, dar o să spun altceva: am ajuns să plătim noi, pentru apa de pe teritoriul țării noastre, pentru ca francezii care, nu știu cum, dar au ajuns să pună stăpânire pe resursele noastre naturale, să se poată lăfăii pe gratis. Mai exact, fermierii noștri nu sunt lăsați să irige culturile, ca să nu mai mâncăm produse natu­rale, ci legume și carne fabricate din reziduuri pe­troliere, cu imprimante 3D, iar în Franța – și cel mai probabil și în alte părți ale monstruoasei structuri cunoscută sub denumirea de Uniunea Europeană, apa să fie împărțită în două și anume: apa de grădină care este livrată absolut gratuit și apa de băut, care costă undeva între 80 și 100 de euro de gospodărie, pe AN! La noi, apa potabilă costă mini­mum 30 de euro și nu pe AN, ci pe… LUNĂ. Iar apa pentru irigat putem spune că nu mai există, devreme ce românii ajung să fie arestați pentru că o folosesc. Bolovanii care ne conduc – și nu mă refer la bolovanii noștri naționali, ci la cei INTERNA­ȚIONALI – scapă din vedere un lucru, anume că atunci când au dat românilor permisiunea liberă de circulație prin Uniunea Europeană, am aflat cu toți cum se trăiește în Vest și nu mai acceptăm ca țările așa-zis dezvoltate, să se DEZVOLTE pe spinarea celor mai puțin dezvoltate, așa cum este România. De mulți ani, totul, de la hrană, până la automobile, sunt fabricate, pentru est, diferit decât pentru Vest. Vest-ul trebuie să aibă parte de calitate, iar noi, proștii din Est, trebuie să le livrăm calitatea, iar noi să ne mulțumim, ca un maidanez, cu resturile de la masa lor. Ei bine, după ceea ce au făcut acum cu apa, fac și eu o predicție, așa cum îi place UE să facă: nu mai este mult și se va termina cu acest aspect! Nu mai putem și nu mai trebuie să RĂBDĂM! Gata!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top