Senatoarea vâlceancă Andra Bică: ”PNRR nu este despre PSD, PNL sau USR. Este despre viitorul României!”
Întrucât, în ultimele zile, s-a vorbit mult despre jaloane, reforme și termene și pentru că dincolo de disputele politice, un […]
Întrucât, în ultimele zile, s-a vorbit mult despre jaloane, reforme și termene și pentru că dincolo de disputele politice, un […]
Conducerea primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea și cea a Consiliului Județean Vâlcea și-au dat mâna pentru a construi, din bugetele celor
În timp ce majoritatea demnitarilor din Parlamentul României abia au așteptat să se încheie sesiunea parlamentară pentru a putea pleca
Deputatul drăgășenean din partea AUR, Nicolae Mîndrescu, anunță că intenționează să își petreacă întreaga vară în teritoriu, alăturându-se campaniei naționale
Mizând foarte mult, mai ales în ultima perioadă, pe proiectele cu finanțare externă, neobositul primar liberal al frumoasei comune vâlcene
Administrația locală din cel de al doilea municipiu al Vâlcii are în implementare un proiect ce ar putea, fără doar
Prezent la Vaideeni, la cea de a 58-a ediție a Festivalului ”Învârtita Dorului”, președintele Consiliului Județean a transmis un mesaj
Și, am putea adăuga: mai ales pentru tinerii drăgășeneni cu performanțe nu numai la școală, dar mai ales extracurriculare și
Vă invităm să participați și în acest an, mai exact, sâmbătă, 27 iunie a.c., la evenimentul dedicat pasionaților și deținătorilor
Chiar dacă pentru mulți părea un vis de neatins al actualei conduceri a comunei Voicești, a venit și vremea ca