După cum puteți urmări și dvs., atât pe postul nostru online de televiziune PRO ExpreS tv de Drăgășani, care poate fi accesat de oriunde și pe orice dispozitiv, de pe adresa oficială de internet a ziarului nostru, https://proexpresdedragasani.ro/, precum și pe facebook, la adresa: https://www.facebook.com/presadragaseneana/, dar și pe tik tok, la: https://www.tiktok.com/@pro.express.de.drg., ediția din acest an a deja celebrului festival organizat de către Consiliul Județean Vâlcea și intitulat mai mult decât sugestiv ”Fii Cool la Cule”, s-a bucurat de un succes de-a dreptul uriaș. Acest succes este măsurabil și în cifre, iar cea mai importantă cifră pare să fie: 25.000! 25.000 de oameni, fie ei vâlceni, dar și de pe alte meleaguri, chiar și de peste hotare, au fost prezenți la Măldărești, în cele trei seri ale festivalului devenit deja tradiție ”Fii Cool la Cule”. Participanții s-au bucurat de un program divers, momente artistice și experiențe care au pus în valoare tradițiile și frumusețea locului. Atmosfera a fost una relaxată și prietenoasă, iar zâmbetele celor prezenți au demonstrat că astfel de inițiative reușesc să aducă oamenii mai aproape unii de alții. Festivalul a fost mai mult decât o simplă întâlnire – a fost o invitație la redescoperirea patrimoniului local și la aprecierea valorilor care definesc comunitatea. Vizitatorii au avut ocazia să descopere povești, obiceiuri și elemente de cultură care merită păstrate și transmise generațiilor viitoare. Acestea fiind spuse, este mai mult decât limpede că președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu (foto) chiar a avut dreptate și astfel de evenimente contribuie la dezvoltarea turismului cultural și la consolidarea legăturii dintre oameni și locurile cu valoare istorică. ”Le mulțumim tuturor participanților, organizatorilor, voluntarilor și partenerilor care au făcut posibilă această experiență deosebită. Împreună am arătat că tradiția poate fi trăită cu entuziasm, iar patrimoniul poate deveni sursă de inspirație pentru generațiile de astăzi și de mâine. Fii cool la cule rămâne un exemplu frumos de implicare, creativitate și respect pentru identitatea locală – un eveniment care merită să devină o tradiție. Încheiem a cincea ediție a festivalului în cel mai COOL mod posibil: peste 25.000 de vâlceni și turiști prezenți, muzică de petrecere și trei seri de excepție la Măldărești!”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Ediția 2026 a Festivalului ”Fii Cool la Cule”, un succes fulminant pentru județul Vâlcea!
