Mijlocul primei luni de vară a adus vești foarte bune pentru cetățenii comunei vâlcene Sutești, aflată la o aruncătură de băț de cel de al doilea municipiu al Vâlcii, Sutești, administrată de tânărul și neobositul edil liberal, Alin Dumbravă (foto), deoarece s-a încheiat procedura de licitație pentru atribuirea lucrării de introducere a rețelei moderne de alimentare cu gaz în această frumoasă așezare rurală. Câștigătoarea acestei licitații a fost desemnată firma Primaserv. Denumirea completă a proiectului intitulat ”Înființare sistem inteligent de alimentare cu gaze în comuna Sutești” și deși procedurile legale au fost demarate încă din luna martie a acestui an, o singură firmă s-a înscris și a ofertat un preț de aproape 4,359 milioane de lei. De reținut însă faptul că localitatea vâlceană Sutești este prima care începe o astfel de investiție de la zero, după Revoluție încoace, ceea ce face din localitatea administrată de liberalul Dumbravă un exemplu, mai ales după ce și-a revenit din pragul falimentul în care fusese aruncată de fostele administrații social-democrate care o cufundaseră în datorii astronomice. ”În linii mari, proiectul prevede execuția unei rețele de distribuție a gazelor naturale în lungime totală de aproximativ 4.508 m., realizată din conducte PE100 SDR 11, cu diametre cuprinse între DE90 mm și DE180 mm; realizarea racordului de alimentare din sistemul de transport prin conducte de înaltă presiune DN 100 PN 40 și stație de reglare măsurare dimensionată pentru un debit de aproximativ 2.500 Nmc/h; execuția rețelei de distribuție în regim de presiune medie, în conformitate cu condițiile tehnice și avizele obținute; realizarea subtraversărilor de drumuri și cursuri de apă, prin metode adecvate, în funcție de condițiile din teren; montarea echipamentelor tehnologice și a componentelor necesare monitorizării și controlului funcționării rețelei în vederea integrării într un sistem de tip SCADA/GIS; realizarea branșamentelor aferente obiectivelor prevăzute în proiectul tehnic, executate din conducte PE100 SDR11, cu diametrul de 32 de mm, conform listelor de cantități; execuția lucrărilor de montaj echipamente, inclusiv stație de reglare măsurare lucrări de terasamente; refacerea infrastructurii afectate și aducerea terenului la starea inițială; efectuarea probelor tehnologice, a verificărilor, precum și punerea în funcțiune a sistemului. Sistemul proiectat permite monitorizarea parametrilor de funcționare și optimizarea operării rețelei, prin utilizarea unor echipamente compatibile cu sisteme de monitorizare și control.”, a mai explicat primarul comunei Sutești, liberalul Alin Dumbravă.
Există un câștigător al lucrărilor de introducere a rețelei de gaz, la Sutești
