Vizibil afectată de incidentul al cărei victime a picat Mănăstirea Bistrița, chiar în prima zi de Paște, senatoarea PSD de Vâlcea, prof. Andra Bică (foto) a promis că va susține orice demers pentru refacerea chiliilor afectate și va face tot ce îi va sta în putință pentru a contribui la reconstrucția acestui locaș de cult extrem de important pentru județul Vâlcea. ”Mănăstirea Bistrița, unul dintre cele mai importante așezăminte monahale din județul Vâlcea, adăpostește moaștele Sfântul Grigorie Decapolitul și reprezintă, de secole, un loc de rugăciune și de liniște pentru credincioși din întreaga țară. În prima zi de Paște, acest loc sfânt a fost greu încercat de un incendiu puternic, care a afectat chiliile și a adus multă durere în rândul obștii monahale. Astăzi, de Izvorul Tămăduirii, am fost acolo, alături de măicuțe, pentru a le transmite că nu sunt singure în aceste momente grele. Le-am asigurat de întreaga mea susținere și de faptul că voi face tot ce ține de mine pentru a contribui la refacerea a tot ceea ce a fost distrus. Mănăstirea Bistrița nu este doar un reper spiritual, ci și o parte vie din identitatea noastră. Este nevoie de solidaritate și implicare pentru ca acest loc să fie refăcut și să-și poată continua menirea. Sunt alături de măicuțe și de toți cei afectați și voi susține, prin toate mijloacele pe care le am, eforturile de reconstrucție.” , a scris demnitara vâlceancă pe pagina sa de socializare, într-un emoționant mesaj de susținere.
Senatoarea PSD Andra Bică sprijină reconstrucția chiliilor Mănăstirii Bistrița afectate de incendiul din prima zi de Paște
