Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

O perioadă plină de evenimente, pentru Drăgășani

Panorama Evenimente La Dragsani Februarie Aprilie 2026 00

O dovadă a faptului că Drăgășani-ul chiar tinde să renască o constituie și amplitudinea de evenimente care au loc în această perioadă, în cel de al doilea pol urban al județului Vâlcea. După cea de a doua ediție a Forumului Oamenilor de afaceri, care a avut loc spre finele lunii februarie, pe data de 1 Martie, capitala vinului oltean a găzduit și o nouă ediție a Târgului Mărțișorul Copiilor, care s-a dovedit a fi o acțiune de mare amploare. Iar pe la mijlocul lunii martie a.c., cel de al doilea municipiu vâlcean este așteptat să găzduiască cea de a doua ediție a Congresului Fermierilor din Oltenia care, potrivit inițiatorului său, nimeni altul decât primarul liberal al acestui oraș, Costinel Stoica (foto), de această dată, sunt așteptați, la Drăgășani, peste 600 de participanți, amploarea acestui eveniment având rolul de a solidifica poziția zonei și chiar a întregului județ Vâlcea, nu numai pe harta turistică, dar, și mai important, pe cea economică, a țării noastre, în lume.

Ion Paunel Presedinte Sindicatul Producatorilor Agricoli Olt 00Trebuie spus că demersul primarului de la Drăgășani nu ar fi izbutit să aibă succesul de acum, fără implicarea și devotamentul inedit al partenerului său în acest proiect fantastic, respectiv Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt. Iar ca să fie treaba treabă, până la Paște, Drăgășani-ul o va tot ține în evenimente de răsunet, deoarece, pe data de 9 aprilie a.c., orașul administrat de acest neobosit și din cale afară de ambițios primar, intenționează să găzduiască un eveniment cultural de maximă importanță: un festival al dansului și portului țigănesc. Vom reveni cu amănunte, detalii și imagini, atât pe postul nostru online de televiziune PRO ExpreS tv de Drăgășani, care poate fi accesat de oriunde și pe orice dispozitiv, de pe adresa oficială de internet a ziarului nostru, https://proexpresdedragasani.ro/, precum și pe facebook, la adresa: https://www.facebook.com/presadragaseneana/, dar și pe tik tok: https://www.tiktok.com/@pro.express.de.drg., de la fiecare astfel de eveniment în parte.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top