Reformarea din temelii a parcului industrial de la Drăgășani, care a reprezentat prioritatea de grad zero a actualului edil liberal Costinel Stoica (foto) încă dinainte de a promova ultimul examen electoral local își face deja simțite rezultatele. Potrivit primului gospodar al celui de al doilea municipiu al Vâlcii, o firmă importantă a solicitat scoaterea la licitație a unei suprafețe de teren în cuantum total de zece hectare care urmează să fie atribuite pentru construirea unei fabrici de procesare a cărnii. ”Vreau să spun foarte clar că reușim acum să aducem în parcul industrial o fabrică de procesare a cărnii. Avem o solicitare oficială din partea unei firme pentru scoaterea la licitație a suprafeței de teren. Suntem în faza de aprobare în Consiliul Local privind suprafața solicitată. Pentru cele zece hectare pe care le vom da noii fabrici, suntem aproape gata. Am făcut cadastrul, am fixat tot ce înseamnă infrastructură deja pusă și acum așteptăm să semnăm documentul. Antreprenorii vor să investească la noi, la Drăgășani, impresionanta sumă de 144 de milioane de euro în cinci ani. Doar în primul an, ar urma să fie cheltuite 10 milioane de euro pentru infrastructură și organizarea șantierului. Planul prevede crearea a 440 de locuri de muncă, în etape. Angajările ar urma să înceapă după finalizarea primei faze de construcție. Și asta nu este deloc tot. Dimpotrivă, suntem în discuții cu încă două fabrici care urmează să vină, dar nu pot să spun mai multe acum, pentru că nu am semnat niciun document în acest sens. Când vom avea ceva concret, vom anunța. Până atunci, lucrăm la ceea ce este deja în fază avansată. Noi trebuie urgent să ducem în această perioadă în parcul industrial utilitățile. Parcul are doar rețea electrică. Am dus fibra optică până acolo. Acum vom prinde în buget extinderea sistemului de apă și canalizare care sunt în zonă. Mai trebuie sistemul de gaze, care vine din partea Valea Caselor – Zărneni. Suntem aproape cu rețeaua, mai avem aproximativ un kilometru pentru a face un punct de distribuție gaze în zona industrială. Am vrut să avem totul clar. Terenul este cadastrat. Infrastructura existentă este inventariată. Nu vrem blocaje ulterioare. Investitorul are nevoie de stabilitate și de predictibilitate. Noi oferim asta prin documente clare și printr-o colaborare corectă.”, a declarat șeful executivului local de la Drăgășani, Costinel Stoica.
Parcul industrial Drăgășani, în sfârșit, productiv: investiție de 144 de milioane de euro și 440 locuri de muncă
