Câtă vreme avem legi care se bat cap în cap și până și literatura este după același chip și asemănare, căci pe de o parte, se scriu texte siropoase precum acela că ”Nimeni nu e mai presus de lege!”, iar pe de altă parte, se împrăștie satire cum că ”Legea este o barieră pe sub care trec cățeii, peste care sar dulăii și la care se opresc doar… proștii”, sloganul ”Unde e lege, nu e tocmeală” rămâne doar o lozincă a milogilor care nu sunt capabili să își câștige respectul, fapt pentru care nu știu cum să îl mai cerșească. Mai ales atâta timp cât ni se azvârl în nas texte de lege scrise și votate de indivizi care nu numai că nu au nici o treabă cu activitatea juridică, fiind, în preponderența lor, ba mineri, ba tractoriști, ba camionagii, ba te mai miri de ce alte meserii, votați în funcție de sumele cotizate sau de numărul de babe pupate pe la parastase și înmormântări, dar se mai dau și semidocți sau chiar docți, cu diplome la purtător, dar, vorba cântecului aflat în trend acum, cu… capul gol! Și nu ne referim la acoperământ, desigur, nici la chelia premierului, ci le creierul celor din teahma acestuia. Avem Parlament și Guvern, dar ce zic eu, chiar și un Cotroceni, de nu mai ne încăpem în piele. Nici o țară de pe Pământ – fie el plat sau bilă de apă fugarnică prin vid – nu pute de atâta creier încins, cum pute a noastră. Dar, așa cum zice un alt slogan, ”peștele de la cap se împute”! Mergând pe acest principiu, ar trebui să realizăm că buba țării se află la vârful ei, nicidecum în rândul plebei. Ciordis nu își găsește nici măcar diploma de BAC, Mucișor nu are cum să dețină diplomă de BAC sau licență, deoarece există o practică pe care o știm toți care am trecut prin școală altfel decât ca gâsca prin apă, anume că: olimpicii nu dau nici BAC-uri, nici licențe, nimic… ci au împușcat un premiu la o olimpiadă și li se deschid toate ușile în baza acelei diplome, că de miniștrii care joacă v-ați ascunselea cu doctoratele, mai bine ne abținem de la orice comentariu. Așa stând lucrurile, se pare că primii care încalcă legea sunt exact ăia care ne învață pe noi, cei care ne-am luat diplomele pe bune, că ”nimeni nu e mai presus de lege” sau că ”legea se aplică, nu se discută!”. Ba, să vezi ce se mai discută, mai ales atunci când este vorba să ne băgați mâna în buzunare în baza unor legi făcute de alde ăștia ca voi care sunteți de fapt primii infractori ai țării noastre!
Nimeni nu e mai presus de lege, dar chiar și boschetarii sunt mai deștepți decât cei care fac legea!
