Cu scurt timp în urmă, deputatul drăgășenean din partea AUR, Nicolae Mîndrescu (foto, în dreapta) a luat atitudine în mod public, prin adresarea unei întrebări oficiale Ministerului Transporturilor, referitoare la un blocaj administrativ care influențează grav proiectele de construcții din România. Întrebarea este adresată ministrului Ciprian-Constantin Șerban (foto, în stânga) și se concentrează pe imposibilitatea sau întârzierile majore în obținerea avizelor emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. ”Această situație produce efecte economice și administrative grave:
– Blocarea investițiilor publice și private.
– Pierderi financiare importante pentru beneficiari și autorități locale.
– Intârzieri majore în implementarea proiectelor de dezvoltare locală și regionala.
– Afectarea predictibilității economice și a climatului investițional.
În multe cazuri, este vorba despre construcții cu regim redus de înălțime. Acestea nu au un impact real asupra siguranței aeronautice. Cu toate acestea, sunt supuse acelorași proceduri birocratice ca proiectele de mare anvergură.
În urma sesizărilor primite de la autorități publice locale, investitori și mediul de afaceri, am solicitat Ministerului Transporturilor clarificări punctuale:
– Care este evaluarea de impact economic realizată de minister privind acest blocaj?
– Câte proiecte sunt afectate la nivel național, defalcate pe investiții publice, investiții private, infrastructură și clădiri civile?
– Ce măsuri concrete sunt avute în vedere pentru deblocarea activității AACR și reducerea termenelor de avizare?
– Dacă se analizează simplificarea procedurilor sau introducerea unui mecanism de avizare automată ori tacită pentru construcțiile cu regim redus de înălțime și impact aeronautic nesemnificativ?”, se arată în textul documentului oficial înaintat de demnitarul AUR Nicolae Mîndrescu, parlamentarul drăgășenean atenționând, în finalul documentului, că va urmări acest subiect până la clarificare, întrucât dezvoltarea comunităților nu trebuie blocată de birocrație. Pentru aceia dintre dvs. care nu cunosc substraturile acestei situații, facem precizarea că, în prezent, un număr considerabil de proiecte de construcție, atât din domeniul public, cât și din cel privat, se confruntă cu un blocaj administrativ, principala cauză reprezentând-o procesul de avizare realizat de AACR. Vom reveni cu amănunte despre acest subiect.
Deputatul drăgășenean Nicolae Mîndrescu cere lămuriri ministrului Transporturilor pentru blocajul care dăunează proiectelor de construcții
