Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

Primul mandat la Drăgoești, o provocare pentru Gheorghe Boncan

Gheorghe Boncan Primarul Comunei Dragoesti 2026 01

Mai ales sub auspiciile unui an 2025 care, trebuie să recunoaștem cu toți, nu a fost deloc unul facil, ci a fost un an în care austeritatea a apăsat pe buget, în care programele de finanțare au rămas blocate și în care administrația locală a trebuit să se descurce cu foarte puține resurse, dar și din pricina unei situații destul de dificile pe care a moștenit-o de la fosta administrație, primul an de mandat pentru noul edil de la Drăgoești, Gheorghe Boncan (foto) a fost cu adevărat o provocare. ”A fost un an greu, cu bani puțini și cu programe de finanțare închise. Dar am reușit să achităm salariile la zi și să începem să stingem din datoriile găsite. Am recuperat și din restanțe, pentru că avem persoane care nu au plătit impozitele ani întregi. Sunt unii cu peste 10.000 de lei de achitat. Pe fiecare îi sun eu personal. Unii mi-au spus că nu i-a anunțat nimeni. Alții nu mai stau aici. Am găsit situații pe care nu le știa nimeni. Anul acesta s-au plătit taxele în proporție de 50%. Înainte erau 30%-40%. La anul vreau să ajungem la 100%. Am două variante pentru fiecare: ori plătesc, ori trimit dosarul la avocat… A fost un an provocator, cu un buget pe sărăcie. Nu este ușor. Nu mi se pare corect să dau oameni afară, dar dacă se va lua vreo decizie la nivel mai mare, va trebui respectată. Nu stă în puterea mea să schimb astfel de lucruri!”, povestește edilul-șef.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top