Vâlcea
Demersuri pentru readucerea taberelor școlare în administrarea Consiliului Județean Vâlcea
În cadrul ultimei sale conferințe de presă din data de 15 aprilie a.c., președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu (foto,
Primăria Drăgășani s-a mutat în…containere!
Este drept că nu toată primăria, dar cele mai importante servicii și care au contact zilnic cu cetățenii, funcționează, încă
Pentru că îi pasă de Vâlcea și vâlceni, Consiliul Județean a acceptat să plătească TAXA DE ȘMECHER instituită ilegal de Ilie Bolojan!
Întrunit în ședință, imediat după Paște, mai exact, în data de 15 aprilie a.c., ședință pe care o puteți urmări
Consiliul Județean Vâlcea aduce bani europeni pentru Sănătatea elevilor din mediile rurale vâlcene!
Joi, 16 aprilie a.c., Consiliul Județean Vâlcea a mijlocit, în sala mare de ședințe, o întâlnire de o importanță majoră
Senatoarea vâlceancă Andra Bică susține aderarea țării noastre la Consorțiul ELIXIR
Marți, 14 aprilie a.c., în plenul Senatului României, senatoarea social-democrată vâlceancă prof. Andra Bică, a susținut, în plenul senatului, printr-o
Rețeaua de alimentare cu gaze intră în linie dreaptă, la Olanu!
În ceea ce privește introducerea rețelei moderne de alimentare cu gaz în localitatea Olanu, primarul acestei comune, social-democratul Răzvan Popa
Sterilizare gratuită, sâmbătă, 25 aprilie, la Drăgoești!
Sub conducerea primarului liberal Gheorghe Boncan (foto), primăria comunei Drăgoești duce o muncă asiduă și continuă pentru convingerea cetățenilor să
”A înviat Domnul Hristos!”- Concert Pascal la a XX-a ediție, la Galicea
Luni, 13 aprilie a.c., în cea de a Doua zi a Sfintei Sărbători a Paștelui Ortodox, pe scena Căminului Cultural
Daruri de Paște pentru copiii din Budești, de la senatoarea Andra Bică
Formator de tinere generații, ca și pregătire profesională de bază, prof. Andra Bică (foto), actualmente senator al României din partea









