Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

Deputatul drăgășenean Nicolae Mîndrescu (AUR): ”Avocatul Poporului, în blocaj necon­stituțional”

Nicolae Mindrescu 2026 05

Începutul noii sesiuni parlamentare stă sub semnul unei declarații politice a deputatului AUR de la Drăgășani, Nicolae Mîndrescu ce are următorul conținut: ”La data de 3 iulie 2024, mandatul de 5 ani al doamnei Renate Weber, în funcția de Avocat al Poporului, a expirat de drept. De atunci, au trecut peste 18 luni, iar Parlamentul Româ­niei refuză să declanșeze procedura legală pentru numirea unui nou Avocat al Poporului. Această situație este anormală și contrară spiritului Constituției. Avocatul Poporului este instituția care apără drepturile cetățenilor în fața abuzurilor statului. Este, de asemenea, singura instituție care poate ataca ordonanțele Guvernului la Curtea Constituțională. Astăzi, această instituție funcționează fără legitimitate. Practic, cetățenii României sunt lipsiți de un apărător constituțional real. Mai grav, în ultimii ani, Avocatul Poporului a evitat să-și exercite atribuțiile atunci când Guvernul a adoptat ordonanțe controversate. Un exemplu este refuzul de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la ordonanța privind comasarea alegerilor. Menținerea în funcție a unei persoane cu mandat expirat într-o funcție constituțională-cheie nu poate fi justificată legal și nici moral. Întreb clar: De ce Parlamentul refuză să respecte legea? Cui folosește lipsa unui Avocat al Poporului legitim? Avocatul Poporului nu trebuie să fie subordonat politic. Nu trebuie să fie un instrument al puterii și nici o instituție ținută artificial în viață. Solicit public declanșarea imediată a procedurii de numire a unui nou Avocat al Poporului, conform legii. Respectarea Constituției nu este opțională.”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top