Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

167 de ani de la Mica Unire, comemorați exemplar, la Drăgășani

Panorama Comemorarea A 167 De Ani De La Mica Unire La Dragasani 24 01 1026 01

Cu prilejul zilei de 24 ianuarie 2026, acea zi în care România sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire), marcând 167 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, Drăgășani-ul, prin grija administrației locale conduse de primarul liberal Costinel Stoica, a avut poate cea mai reușită coregrafie dintre toate localitățile vâlcene care au punctat, cu acest prilej. Unirea Principatelor Române este un eveniment care se sărbătorește la nivel național pe data de 24 ianuarie. La Drăgășani, se impune chiar să facem o analiză succintă și să reiterăm concluzia sa, anume că nici măcar de Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, copiii din cel de al doilea municipiu al Vâlcii nu s-au ridicat la valoarea la care s-au ridicat cu prilejul acestui eveniment. Este o critică nu doar de bun augur, ci una extrem de îmbucurătoare, deoarece dovedește faptul că România lui Eminescu are viitor, în cel de al doilea municipiu al Vâlcii! ”A fost o zi plină de emoție în inima orașului nostru. Ne-am bucurat să vedem atâția cetățeni reuniți pentru a onora moștenirea lăsată de Alexandru Ioan Cuza. Programul de astăzi ne-a umplut sufletele de mândrie. Momentul intonării Imnului a vibrat , unind generații sub același tricolor, iar ceremonia militară și defilarea au adus acea notă de solemnitate și respect pe care eroii neamului o merită pe deplin. Copiii noștri talentați ne-au încântat cu cântece patriotice și poezii reamintindu-ne că viitorul României crește frumos aici, la Drăgășani. Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să petreceți această zi de sărbătoare împreună, demonstrând că suntem o comunitate unită și mândră de rădăcinile sale. La mulți ani, Drăgășani!  La mulți ani, România!”, a declarat edilul-șef pentru trustul nostru de presă. Desigur, în cadrul ceremoniilor, un moment aparte a fost dedicat premierii valorilor urbei vinului. Au fost decorați un reprezentant al tineretului și un altul al serenității. Este vorba despre tânărul Bogdan Isopescu, pentru merite deosebite în promovarea culturii orașului și chestor principal dr. Renu Lunescu, ambii primind câte o diplomă de onoare pentru activitatea prestată în interesul comunității pentru care sunt adevărate exemple demne de urmat atât de către generațiile actuale, dar mai ales de cele viitoare. Sincer, am asistat la un eveniment aparte, la o comemorare a acestui eveniment ca la carte, fapt pentru care felicităm autoritățile locale, conducerea municipiului Drăgășani și mai ales școlile, instituțiile de cultură ale acestui oraș, cu Clubul Copiilor în frunte, pentru ceea ce au reușit de această dată. La Mulți Ani, România, viitorul tău are un nume: Drăgășani!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top