Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

Școala Gimnazială din comuna Ștefănești se bucură de un nou laborator de Științe, cu sprijinul OMV!

Mihaela Agapin Director Scoala Stefanesti 01

Aflată sub conducerea directorului Mihaela Agapin (foto), cu apartenență politică la PNL, un cadru didactic de o formație aparte, care se ocupă intens de instituția pe care o are subordonată, Școala Gimnazială din comuna Ștefănești, aflată la o aruncătură de băț de cel de al doilea municipiu vâlcean, Drăgășani, a fost cadorisită, prin sponsorizarea obținută de la celebrul grup petrolier OMV, cu un Labo­rator pentru Științe cu dotări nou-nouțe, de care avea foarte mare nevoie, în vederea desfășurării, în condiții la standardele impuse de Uniunea Europeană, a actului didactic pentru copiii de aici. Gestul a venit până în sărbătorile de iarnă și a fost unul de foarte mare bun augur. Școala Gimnazială ”Teodor Bălașel” din comuna Ștefănești ducea lipsă de un laborator de științe. Pentru amenajarea unei astfel de săli de clasă a fost necesară o investiție de 74.055 lei pe care primăria din localitate a realizat-o cu sprijinul OMV PETROM SA, cunoscuta firmă sponsorizând cu 35.000 lei investiția. Această sumă a fost plătită direct constructorului. Mulțumiri acestor parteneri de încredere pentru ajutorul acordat, gestul lor aducând bucurie copiilor din comuna Ștefănești.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top