Proaspăt renovată din temelii, în baza unui proiect cu finanțare europeană obținut de fostul primar, ing. Cristian Nedelcu, în valoare totală de 3,5 milioane de euro, primăria Drăgășani a fost inaugurată sâmbătă, 26 septembrie a.c., de către actualul primar al celui de al doilea municipiu vâlcean, ing. Costinel Stoica, în prezența premierului interimar Ilie Bolojan. La evenimentul pe care îl puteți urmări și dvs., integral, atât pe postul nostru online de televiziune PRO ExpreS tv de Drăgășani, care poate fi accesat de oriunde și pe orice dispozitiv, de pe adresa oficială de internet a ziarului nostru, https://proexpresdedragasani.ro/, precum și pe facebook, la adresa: https://www.facebook.com/presadragaseneana/, dar și pe tik tok, la: https://www.tiktok.com/@pro.express.de.drg., au fost prezenți, printre alții, prim-ministrul României, Ilie Bolojan, reprezentanți ai autorităților locale ale municipiului Drăgășani, prefectul județului Vâlcea, domnul Victor Stănculescu, deputatul Cristian Buican, precum și domnul Valeriu Stoica. Ceremonia a debutat cu momentul festiv al tăierii panglicii, marcând astfel inaugurarea oficială a clădirii modernizate. Ulterior, invitații au fost primiți în incinta Primăriei, unde a fost oficiată o slujbă religioasă de către preoții prezenți la eveniment. În continuarea ceremoniei, au luat cuvântul reprezentanții administrației și invitații oficiali. Primarul municipiului Drăgășani, domnul Costinel Stoica, a vorbit despre importanța proiectului și despre transformarea sediului administrației locale într-un spațiu modern, adaptat nevoilor comunității. Premierul Ilie Bolojan a transmis felicitări administrației locale pentru finalizarea proiectului și pentru realizarea unei investiții importante pentru municipiul Drăgășani. De asemenea, nu a vrut să ia parte activ, nici la tăierea panglicii noului sediu al primăriei, dar nici la dezvelirea bustului inventatorului local al strugurelui Victoria, Gheorghe Condei, din sala Mugur Isărescu a proaspăt renovatei instituții, spunând că din punctul său de vedere, cei care au muncit la aceste două obiective trebuie să își asume un astfel d emerit, nu el. La rândul său, deputatul Cristian Buican a felicitat administrația locală pentru finalizarea proiectului într-un timp eficient, subliniind importanța faptului că fondurile alocate au fost utilizate pentru realizarea obiectivului și nu au fost pierdute sau returnate. ”Renovarea și modernizarea Primăriei Municipiului Drăgășani au fost realizate integral cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin această investiție, administrația locală beneficiază de un sediu modernizat, eficient și adaptat cerințelor actuale, reprezentând totodată un pas important în procesul de modernizare a serviciilor publice oferite cetățenilor municipiului Drăgășani.”, a spus șeful executivului local de la Drăgășani, ing. Costinel Stoica.
Premierul interimar Ilie Bolojan, prezent la tăierea panglicii noului sediu al primăriei Drăgășani
