Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

Primarul Cîrstina investește 8 milioane de lei în Școala din Orlești

Scoala Orlesti Intra In Amplu Proces Cde Reabilitare 2026 00

Școala gimnazială din comuna vâlceană Orlești, administrată cu mult har dumnezeiesc de către neobositul primar liberal Constantin Cîrstina (foto) va intra într-un amplu proces de reabilitare, modernizare și dotare, astfel încât să corespundă celor mai exigente standarde occidentale în domeniul educațional. Pentru acest lucru, este în desfășurare un proiect cu o valoare totală de circa 8 mili­oane de lei noi. Potrivit celui dintâi gospodar de la Orlești, proiectul reprezintă o veritabilă prioritate pentru administrația Constantin Cîrstina, deoarece, în accepțiunea actualei administrații din Orlești, actul educațional este unul extrem de important nu numai pentru prezent, dar mai ales pentru viitorul unei comunități, îndeosebi una din mediul rural. ”Aceste noi investiții de aproximativ 8 milioane de lei vin oarecum în completarea celor în domeniul digitalizării care au fost deja efectuate în cadrul acestei instituții de învățământ.”, a explicat primarul liberal Constantin Cîrstina.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top