Prin prisma audierilor miniștrilor propuși de către ultima tentativă de premier a președintelui Nicușor Dan, Adrian Veștea, senatoarea vâlceancă social-democrată prof. Andra Bică (foto), a ținut să asigure odată în plus românii care au ales-o pentru a le reprezenta interesele în Legislativul țării că nu va rămâne niciodată indiferentă la problemele sistemului educațional românesc și va analiza de fiecare dată foarte atent atât măsurile ce se vor lua în acest sector, cât mai ales impactul lor atât asupra cadrelor didactice, dar mai ales a elevilor și a societății românești, în genere. ”Astăzi, în cadrul Comisiei pentru Învățământ din Senatul României, am participat la audierea doamnei Monica Anisie, propusă pentru funcția de ministru al Educației. Printre prioritățile prezentate se numără organizarea în bune condiții a examenelor naționale, implementarea catalogului electronic la nivel național, creșterea absorbției fondurilor europene destinate educației și continuarea procesului de evaluare și dezvoltare a sistemului de cercetare. Educația are nevoie de stabilitate, de investiții inteligente și de soluții care să răspundă provocărilor reale din școli. Digitalizarea, accesul la resurse moderne și utilizarea eficientă a fondurilor europene pot contribui la creșterea calității actului educațional și la reducerea decalajelor dintre comunități. Rămân atentă la măsurile care vor fi implementate și la impactul acestora asupra elevilor, profesorilor și întregului sistem de învățământ.”, ne-a asigurat demnitara vâlceană într-o declarație publică.
Senatoarea vâlceancă Andra Bică, rămâne atentă la problemele întregului Sistem de Învățământ
