Nu numai statistic, dar vorbind și în funcție de ceea ce se vede cu ochiul liber implementat în localitate, desigur îndeosebi la capitolul infrastructură – despre comuna lui Cîrstina vorbindu-se deja la nivel național ca despre localitatea asfaltului printre lanurile de porumb, ori sunt multe orașe care nu au drumuri bune nici măcar pe centru – comuna Orlești, sub neobositul său primar, Constantin Cîrstina (foto), este, se pare, fără doar și poate, campion absolut la numărul de proiecte europene asociate, cunoscând deja un nivel de dezvoltare cum multe medii urbane încă nu au reușit să dezvolte. Una dintre aceste investiții este un proiect social important și așteptat, gata din punctul de vedere al construcției și al dotărilor, însă care nu poate fi deschis dintr-un motiv care devine tot mai des întâlnit în administrațiile locale: lipsa personalului specializat care să asigure funcționarea centrului.Pe lista de investiții se află și un proiect nou, realizat printr-un program european, care vizează dezvoltarea unei zone de agrement în apropierea drumului național. ”Avem nevoie de un economist pe funcția de șef de centru, care să aibă cinci ani vechime pe partea socială, aceasta este condiția. Facem apel către cei interesați să ia legătura cu noi. Nu găsim nici asistent social pentru a putea angaja și pentru a da drumul la acest centru. Fără aceste posturi nu putem licenția centrul de zi și nu îl putem deschide. Am fost declarați de instituțiile abilitate ca fiind primăria cu cele mai multe proiecte europene accesate și m-am bucurat când am primit această veste. Nu ratăm niciun program sau vreo axă de finanțare. Astăzi, localitatea are gaze, apă, canalizare, asfalt pe toate străzile, inclusiv pe drumurile de tarla. Se lucrează la modernizarea școlii și urmează să construim o grădiniță nouă, proiectul fiind în faza de licitație pentru execuție. Practic, suntem ca un mic oraș!”, a declarat cel dintâi gospodar al comunei Orlești, Constantin Cîrstina.
Orlești – campioană absolută la proiecte europene!
