Singura presă verticală dintr-o Românie masacrată de apartenenţa ei la UE şi NATO!

Frumuseți în cascadă, în holul Bi­bliotecii Județene, la Salonul de pri­măvară al artiștilor vizuali, 2026

Panorama Vernisaj Salonul De Primavara Al Artistilor Vizuali Valceni Editioa 2026 00

Joi, 12 martie a.c., cu începere de la ora 17.00, în primitorul hol al Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanu” din municipiul reședință de județ, Consiliul Județean Vâlcea a fost organizat, prin intermediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanu” Vâlcea și Muzeul Județean ”Aurel Sacerdonțeanu” (Muzeul Satului Vâlcean) ediția 2026 a unui eveniment de o valoare culturală deosebită pentru județul nostru, mai mult decât sugestiv intitulat ”Salonul de primăvară al artiștilor vâlceni 2026”, în cadrul căruia au expus o pleiadă de artiști, printre care: Gabriela Trușcă, Yana Petrumina, Gheorghe Vrăcea, Valerica Bogdan, Loredana Cristea, Petre Neacșa, Mioara Comănescu, Cristina Stricescu, Dan Ciucă, Geliona Șchiopu-Lucianico, Kandy Reisenauer, Cristian Pătru, Florin Safta, Loredana Radu, Lucian Saveschi, Victor Oprescu, Vica Belu, Iulia Iliescu, Mihaela Predescu, Carmen Dina, Vergil Enache, Cristian Olteanu, Mihaela Popescu, Lucian Marinescu, Filofteia Luminița Stoica, Simona Ogreanu, Elena Stanca, Doina Boboș și Gheorghița Bîldea. Ca invitat special, le-a adresat un gând bun, ca la început de primăvară, tuturor artiștilor care ne înfrumusețează viețile prin munca lor, fostul senator PNL de Vâlcea, Claudia Banu. A fost remarcabilă expoziția de sculpturi în lemn, exponatele prezentate fiind unele ce păreau inumane, la propriu. Fanfara Consiliului Județean Vâlcea a fost cea care a dat glas picturilor expuse, astfel că nu a mai fost nevoie din partea artiștilor decât să se prezinte spunând care este culoarea lor preferată, floarea preferată și, desigur, să își exprime câte un gând bun față de toți vâlcenii care le admiră operele, la început de primăvară. În rest, lucrările expuse – și au fot câteva sute – deși diferite și ca gen, dar mai ales ca abordare și din punct de vedere cromatic, au vorbit toate în aceeași limbă despre geniile care au stat în spatele existenței lor și al căror talent le-a ajutat să vadă lumina zilei și să ajungă în această expoziție, desigur una cu vânzare, o și mai mare bucurie pentru cei care au expus cu acest prilej… Vernisajul poate fi vizionat integral atât pe postul nostru online de televiziune PRO ExpreS tv de Drăgășani, care poate fi accesat de oriunde și pe orice dispozitiv, de pe adresa oficială de internet a ziarului nostru, https://proexpresdedragasani.ro/, precum și pe facebook, la adresa: https://www.facebook.com/presadragaseneana/, dar și pe tik tok: https://www.tiktok.com/@pro.express.de.drg. ”A fost o seară plină de întâlniri frumoase, conversații despre artă și multă inspirație. Mulțumesc tuturor pentru această experiență caldă.”, a declarat artista ucraineană Yana Petrunina, care de asemenea a expus cu acest prilej. ”O manifestare artistică menită să „încălzească sufletele participanților” după perioada rece: Salonul de primăvară al artiștilor vizuali vâlceni 2026. Superbe creații! Felicitări Kandy Reisenauer, Yana Petrunina, Corina Enache, felicitări tuturor artiștilor implicați în acest eveniment!”, a declarat și Corina Mateescu. ”Pe lângă tot ceea ce a însemnat din punct de vedere artistic acest vernisaj, pentru mine, cel puțin, a fost încă o seară deosebită, între prieteni minunați și oameni faini…”, a declarat și artista vâlceancă Kandy Reisenauer, una dintre veritabilele revelații ale acestei seri într-adevăr superbe.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top